În primii ani, între 1920 și 1930, Ueshiba a predat sistemul Aiki-jujutsu în care primise atestatul de la Sokaku Takeda. Formele timpurii de antrenament sub îndrumarea lui Morihei Ueshiba erau caracterizate de folosirea amplă a loviturilor în puncte vitale (atemi), folosirea pe scară largă a armelor și o abordare mult mai liniară a tehnicii decât se întâlnește în formele mai târzii ale Aikido-ului.

Mai târziu, pe măsură ce Ueshiba se separa treptat de Takeda, a început să implementeze mai multe schimbări în arta sa. Aceste schimbări sunt reflectate în diferitele nume cu care se refera la arta sa, întâi Aiki-jujutsu, apoi Ueshiba-ryu, asahi-ryu, Aiki budo și, în final, Aikido.

Încă de tânăr, Morihei Ueshiba a fost un practicant de excepție al artelor marțiale, un maestru al sabiei, al bastonului, al suliței precum și al jujitsu-ului. În acelasi timp, O-Sensei avea și o puternică aspirație spirituală, meditând asupra zădărniciei unui drum bazat pe victoria asupra altora. Ueshiba a transformat măiestria sa tehnică în artele martiale tradiționale într-o nouă artă martială. Aikido-ul a apărut ca o artă fundamental diferită de cele care au precedat-o, de un rafinament și o putere remarcabile.

În funcție de orientarea personală, practicanții vor găsi în Aikido o tehnică eficientă de auto-apărare, o cale de iluminare spirituală, sau o modalitate de obținere a sănătătii fizice sau a păcii minții. O-Sensei punea accent pe aspectele morale și spirituale ale acestei arte, în special pe dezvoltarea armoniei și a păcii.

Aikido poate fi tradus drept “Calea armoniei energiei”.

Această perspectivă este încă valabilă în Aikido-ul contemporan, deși diferitele stiluri existente astăzi pun mai mult sau mai puțin accent pe aspectele spirituale.

Pe măsură ce Ueshiba înainta în vârstă, în tehnică și în spiritualitate, arta lui s-a schimbat și ea, devenind mai maleabilă și mai circulară. Tehnicile de lovire au devenit mai puțin importante iar predarea lor – formală. O expresie a artei sale era accentul puternic pus pe tehnicile așa-numite “kokyu-nage” sau “aruncările prin forța respirației” care sunt mai maleabile și mai armonioase, folosindu-se de mișcarea oponenților. Multe din aceste tehnici își au rădăcinile în metodele Daito-ryu, mai degrabă decât în tehnicile mult mai directe de luxare din stilul jujutsu.

După ce a părasit Hokkaido, în viața lui Morihei Ueshiba și-a făcut simțită influența Onisaburo Deguchi, liderul spiritual al religiei Omoto-kyo din localitatea Ayabe.

Ca un efect în plus al creșterii sale spirituale, această legatură s-a soldat cu intrarea lui Ueshiba în cercurile elitelor politice, ca expert în artele marțiale. Dojo-ul lui Ueshiba din Ayabe a devenit locul de antrenament al membrilor sectei Omoto-kyo. Deși până la urmă Ueshiba s-a distanțat de Onisaburo Deguchi, efectul acestuia asupra sa și a artei sale nu poate fi contenstat.

Nașterea propriu-zisă a Aikido-ului a avut loc în urma unor experiențe de trezire spirituală pe care Morihei Ueshiba le-a avut. Acesta își descrie revelațiile astfel:

În acel moment am fost iluminat: sursa budo-ului este iubirea lui Dumnezeu – spiritul protecției iubitoare pentru toate ființele… Budo nu înseamnă învingerea unui adversar prin forță și nu este un mijloc prin care să conducem lumea la distrugere… Adevăratul budo este acceptarea spiritului universului, păstrarea păcii în lume, protejarea și cultivarea tuturor ființelor…”

În 1927 Ueshiba s-a mutat la Tokio unde și-a fondat primul dojo, care există și azi sub numele de Aikikai Hombu Dojo. Între anii 1940 – 1942 a făcut numeroase vizite la Manchukuo pentru a preda arta sa martială. În 1942 a părăsit Tokio și s-a mutat la Iwama în prefectura Ibaraki, unde termenul de Aikido a fost folosit pentru prima dată ca nume pentru arta sa. Aici el a fondat Aiki Shuren Dojo, cunoscut și ca Iwama dojo. În tot acest timp a călătorit intens în Japonia, în special în regiunea Kansai, predând Aikido.

Ai (合 ) inseamna a unifica, a uni, a imbina, Ki (気 ) inseamna energie, spirit, Do (道 ) inseamna cale, in sensul de cale spirituala, astfel ca Aikido se poate traduce prin Calea Energiilor Unificate. O alta traducere poate si mai corecta ar fi Calea AIKI, deoarece Aiki este un principiu din artele martiale care exprima abilitatea de a te armoniza cu atacul unui agresor in scopul de a-l controla cu minim de efort astfel ca Aiki se aplica prin intelegerea ritmului si intentiei atacatorului pentru a gasi pozitia optima si momentul pentru a aplica o tehnica. In Aikido energiile se unesc, nu se ciocnesc precum in sporturile martiale, apararea nu este decat o continuare a atacului, cele doua, atacul si apararea, fiind elemente ale aceluiasi intreg. Avandu-si originile in tehnicile de lupta cu mainile goale ori cu sabia sau sulita utilizate de samurai in Japonia medievala Aikido utilizeaza proiectari, fixari, luxari si lovituri intr-o masura mai mica, insa cea mai mare parte din tehnici sunt creatia maestrului Morihei Ueshiba.

Aikido folosește cu prisosință conceptul Ki (tradus ca “energie vitală”). Aikido este una dintre cele mai spirituale arte martiale făcându-se referiri la această disciplină ca fiind  “Zen in miscare”. Aikido se traduce ca și “calea de armonizare a ki-ului’. Care este natura Ki-ului, este o chestiune oarecum controversată.

Doshu Kisshomaru Ueshiba, fiul lui O-Sensei, spunea despre Ki:

S-ar putea să auzim elevi spunând că “este senzația unui anume tip de energie ce apare atunci când mintea și corpul se află în armonie”. Sau “este o forță stranie care apare în mod neașteptat dintr-o sursă necunoscută”. Sau “este senzația sincronizării perfecte în practica Aikido“. Sau “este o mișcare spontană, inconștientă care reîmprospătează mintea și corpul după o execuție bună”, samd.

Fiecare răspuns este corect în sensul că este o reacție autentică obținută prin experiența personală. Și, fiind expresia directă a unei stări simțite, conține o certitudine ce nu poate fi negată. Astfel, diferențele în răspunsuri sunt neglijabile și marea lor varietate arată nu numai dificultatea în definirea exactă a Ki-ului, ci și profunzimea și vastitatea manifestărilor acestuia, imposibil de acoperit printr-o singură definiție.”

Intrarea sau irimi este una dintre tehnicile de bază din Aikido și este strâns legată de conceptul “armonizării cu atacatorul”. La un nivel fundamental, irimi este o mișcare ce pare a fi un pas, o alunecare în atacul adversarului. În Aikido, majoritatea mișcărilor sunt circulare sau în spirală; prin irimi, practicantul intră în cercul mișcării, astfel încât energia atacului să poată fi direcționată de-a lungul unui plan circular.

Ukemi poate fi descris ca arta de a primi tehnica. Practica ukemi presupune căderi și rostogoliri. Iată câteva din motivele pentru care ukemi sunt considerate atât de importante în antrenamentul de Aikido:

• Pentru a fi in siguranță, pentru a evita rănirile în confruntarea respectivă, dar și pentru a fi conștient de ceea ce se petrece în timpul întregii confruntări și pentru a putea reacționa în mod adecvat.
• Pentru a experimenta aruncarea. Parte a procesului de învățare trebuie să fie și înțelegerea a ceea ce simte și “cealaltă” parte, ce simte când este prins într-o anume tehnică
• Pentru a învăța să asculți cu corpul tău. Pentru a arunca bine este nevoie să-ți simți partenerul. Adesea suntem atât de prinși în rolul activ de nage încât uităm să fim receptivi la partenerul nostru și la mișcarea într-un mod care ne armonizează cu uke
• Pentru a-ți ajuta partenerul să învețe. Să fii un uke bun înseamnă să păstrezi legatură cu nage și să-i permiți să experimenteze această conexiune și să experimenteze cu adevărat tehnica.
• Pentru a-ți întări și dezvolta corpul. Pentru a prelua tehnicile bine trebuie să depui efort și să fii flexibil și vigilent.

Tradus literar, atemi înseamnă lovitură. Spre deosebire de alte arte marțiale, unde loviturile sunt un scop în sine, în Aikido loviturile au mai degrabă rolul de a “deranja” echilibrul fizic și psihic al atacantului, pentru a executa tehnica într-un mod cât mai eficient.

Ieșirea din linia de atac

Energia oricărui atac curge dintr-un punct în altul, de la atacator către potențiala victimă. Linia care unește aceste două puncte este numită linie de atac. De exemplu, energia din lovitura boxerului curge (prin pumnul său) din corpul său până la adversar. O dată ce un atac a fost inițiat, este foarte dificil, dacă nu imposibil, de schimbat cursul atacului. Ieșirea din linia de atac înseamnă să te deplasezi într-o zonă de siguranță, de unde să poți reacționa, în momentul său după ce atacul a fost declanșat.

Localizată în abdomen, hara este sursa de Ki (energie) și centrul de greutate și echilibru al corpului. Simțind hara și menținând concentrarea atât asupra propriului centru cât și al partenerului de antrenament, obținem fluiditatea mișcărilor și dezinvoltura execuției tehnicilor.

Aikido este o artă marțială japoneză ce urmărește transformarea personală prin integrarea abilităților fizice și mentale. În dojo, accentul major este pe practică mai mult decât pe discuțiile filozofice, cu scopul de a dezvolta capacitatea practicanților de a răspunde înțelept și eficient la provocări.

Structura Antrenamentului:

• Parteneriat: Antrenamentele se desfășoară în perechi, unde elevii alternează rolurile de uke (atacator) și nage (apărător). Aceasta ajută la dezvoltarea rezistenței, flexibilității și forței fizice.
• Diversitatea Practicanților: Aikido este accesibil tuturor, de la copii la adulți, datorită adaptabilității la diferite niveluri de pregătire fizică.

Componente ale Antrenamentului:

• Aspecte Fizice: Practicanții își dezvoltă condiția fizică generală și învață tehnici marțiale specifice. O parte importantă a pregătirii este învățarea căderilor și rostogolirilor în siguranță pentru a preveni accidentările.
• Tehnici Specifice: Include atât lovituri cât și prize pentru atac, și proiectări și fixări pentru apărare. După stăpânirea tehnicilor de bază, elevii progresează la apărarea liberă împotriva mai multor adversari și la lucrul cu arme.

Principii de Antrenament:

• Folosirea Corpului: În Aikido se pune accent pe mișcările coordonate ale întregului corp și pe menținerea echilibrului.
• Forme Prestabilite: Practica se bazează pe secvențe fixe între doi parteneri, unde uke inițiază un atac și nage neutralizează atacul utilizând tehnicile de Aikido.

Rolul Uke și Nage:

• Nage învață să controleze și să redirecționeze energia atacului, menținându-se în armonie cu adversarul.
• Uke învață să fie calm și flexibil, să-și regăsească echilibrul și să se protejeze în situații de dezavantaj.

Practicarea Aikido oferă un echilibru între dezvoltarea fizică și cea mentală, punându-se un accent special pe relaxare controlată, flexibilitate și rezistență, în locul forței brute. Această abordare holistică ajută la dezvoltarea unei stări de bine și a unei înțelegeri profunde a propriului corp și minte.