AI KI DO

Claxoane. Sirene. Trece o ambulanţă. Şoferii sunt nervoşi la semafor. Metroul vine şi pleacă. Rapid. Telefonul e conectat 4G. Vin mesaje din toate colţurile Pământului în milisecunde. Hai, secunde. Ziua şi noaptea. De luni până duminică.

Ajung la birou. De aseară s-au adunat 103 mesaje in Outlook. Serverele sunt OK, aplicaţia – la fel. Ronţăie sute de tranzacţii pe minut. Parcă toata lumea stă cu cardul in mână, scoate bani la bancomat şi cumpără, cumpără, cumpără.

Sună telefonul. Ceva urgent. Apoi, ceva şi mai urgent. Nu contează ziua, ora anotimpul.

Pe Facebook, prietenii prietenilor prietenilor, oameni pe care nu-i vei vedea nicodată, postează milioane de poze.

Viteză, superficial, competiţie, agresivitate.

* * *

Frunzele îngălbenite de luna noiembrie strălucesc în copaci. Foşnesc uşor sub o adiere. În seara asta, cerul e înnorat. Miroase puţin a iarnă.

Gi-ul e strâns frumos, legat cu centura.

Seiza.

Linişte.

Salutul către Kamiza iţi umple sufletul de pace.

Toată atenţia către Sensei. Eliberaţi de griji, rupţi puţin de lume, începem să lucrăm. Unul cu celălalt.

Mintea ca un izvor cristalin care curge pe pietre. Ochiul, atent. Mâna pe mână, pe Uke.

Timpul parcă stă şi el şi priveşte. Şi-i place ce vede.