search back preload
header-test

Stagiu aniversar Aikido Aikikai

Anul acesta, Fundația Română de Aikido Aikikai (FRAA) împlinește 14 ani de activitate, moment ce a fost marcat în luna noiembrie prin organizarea unui stagiu aniversar, la Cluj, în dojo-ul central, cu participarea majorității membrilor din toată țara.

Cele 7 antrenamente din cadrul stagiului au fost conduse de către deținătorii de grade 4 dan din România și au oferit, prin modul de execuție a tehnicilor, o demonstrație a moștenirii lăsate de maestrul Masatake Fujita în țara noastră.

Sensei Nicolae Mitu, președintele clubului Aikibudo, a condus unul dintre cele mai interesante antrenamente, în spiritul moștenirii lăsate de maestrul Fujita, prezentând o tehnică cu multiple puncte de interes, atât pentru începători, în ceea ce privește inițiativele pe care nage (la modul cel mai simplu, cel care este atacat) trebuie să le aibă în cazul unui atac combinat, dar și pentru avansați, oferind o demonstrație a eficienței tehnicilor de sugrumare și explicând în același timp importanța preîntâmpinării unor astfel de tehnici.

Pe tot parcursul stagiului cei nou veniți în familia Aikikai au putut observa urmele adânci pe care maeștrii Fujita și Bacas le-au lăsat nu doar în tehnica, dar și în sufletul celor mai vechi practicanți de Aikido din țara noastră. Cuvintele de laudă pentru cei doi maeștri, venite dintr-o pură sinceritate, însoțite de o mină admirativă dar și de povestioare amuzante, i-au făcut pe cei mai noi practicanți să înțeleagă norocul pe care l-au avut profesorii lor de a studia cu asemenea personalități precum și o parte importantă a istoriei Aikido în România.

Nu au lipsit discuțiile incitante și deseori în contradictoriu despre Ki, energie și ceea ce poate fi explicat prin legile fizicii și ce nu, demonstrațiile înregistrate cu Sensei Bacas lăsându-i muți pe cei care nu au avut șansa de a-l cunoaște și de a practica Aikido alături de el.

Momentul de vârf al stagiului a reprezentat-o sesiunea de embukai (demonstrații) a dojo-urilor Fundației, care a scos la vedere nivelul înalt al pregătirii și dăruirii practicanților Aikido din toată țara. Una dintre cele mai interesante și spectaculoase demonstrații a fost cea a dojo-ului Itsushin (din cadrul clubului Aikibudo), condusă de Sensei Nicolae Mitu. Demonstrația lui Sensei Mitu s-a bazat pe marcarea diverselor viteze de execuție a tehnicilor, culminând cu un tempo apropiat unei confruntări reale. Demonstrația clubului Aikibudo s-a încheiat cu un randori, plin de dinamism, în care Sensei Mitu a arătat alături de doi instructori ai clublui cât de spectaculoasă poate fi lupta cu mai mulți adversari.

Federația Română de Aikido Aikikai și-a propus să organizeze anual, în luna noiembrie, acest stagiu aniversar pentru a celebra moștenirea lăsată de fondator, încercând în acest fel instalarea unei tradiții în sânul familiei Aikikai din România.

Stagiu instructori

Stagiul aniversar organizat la Cluj a fost precedat de un stagiu special pentru instructorii din cadrul FRAA. Stagiile pentru instructori se desfășoară regulat, bianual și sunt menite să asigure o linie unitară a modului de execuție a tehnicilor și a atitundinii legate de Aikido în cadrul fundației, urmând granițele trasate de Doshu și Hombu Dojo.

Clubul Aikibudo din București a participat, pentru prima dată, cu patru dintre cei cinci instructori ai clubului la acest stagiu, marcând în acest fel un moment important în evoluția clubului și a numărului de practicanți înscriși.

AddThis Social Bookmark Button

S5 Box

Vă puteți conecta folosind un cont local sau contul Facebook asociat.