search back preload
header-test

Importanta exemplului propriu.

Cine isi doreste sa fie sanatos sa ridice mana!exemplul propriu

Tu? Tu? Si tu?

Ooook.

Pai hai sa vedem ce este de facut. Cine stie care sunt ingredientele sanatatii? Nu, nu te pun sa ridici mana, stiu ca nici prima data nu ai facut-o.

Sunt trei ingrediente principale: dieta, odihna si... cum? Da, vezi ca stii? Sportul.

Pe mine parintii m-au invatat sa fac sport cand eram copil. Da, au facut 'ce trebuia sa faca', m-au dat la un sport. Da, am facut sport cand eram mic. Si acum vin acasa de la serviciu, ma ocup de copil sa mearga la antrenament, dupa care ma asez pe canapea si ma uit la televizor pana se intoarce, ca sunt obosit dupa o zi de munca.

E bine ce fac? Pai sa vedem... nu ar fi mai bine sa fac si eu ceva sport dupa serviciu, mai bine, decat sa inghit cu duiumul informatii negative din stiri proaste, filme proaste, etc? Si de ce nu o fac? Pentru ca asa am fost invatat, de mic. Parintii mei veneau obositi de la serviciu, ma trimiteau la sport, dar ei stateau si se uitau la televizor. Prin urmare, logic, ce va face copilul meu cand va fi adult? Da, ai dreptate. Exact acelasi lucru. Cum de ce? Pentru ca asta vede la mine.

Cum il putem educa sa aiba o viata sanatoasa si atunci cand noi nu vom mai fi langa el? PRIN EXEMPLUL PROPRIU.

Noi ne educam copiii, adica ii invatam sa faca diverse lucruri corect. Cea mai buna metoda de a-i invata este sa facem noi acel lucru pe care vrem ca el sa-l faca corect.

Cum ar fi sa vii acasa de la serviciu, sa mananci ceva usor, sa iti pui rolele in picioare si sa iesi cu sotia in parc, pana termina copilul antrenamentul, dupa care sa continuati toti trei plimbarea? Ce? Nu ai role? Cumpara. Da, pentru toti. Nu ai bani? Dar televizorul cat a costat? Ce investitie e mai buna, o pereche de role pentru fiecare membru al familiei sau un televizor? Nu, la asta nu-mi raspunde. Doar gandeste-te.

Dar am o veste buna pentru tine. Nu este tarziu sa incepi sa schimbi asta. Se spune ca cel mai greu este sa schimbi obiceiurile. Dap, asa este. Dar incepe cu pasi mici. De exemplu poti incepe cu usoara alergare, seara si in week-end. Si surpriza, mai am o veste buna pentru tine! Ai o ocazie extraordinara de a face acesti primi pasi in educatia copilului participand cu toata familia la maratonul care este chiar in acest week-end! Gandeste-te: iti poti inscrie gratuit copilul la adresa http://bucharest-marathon.com/info-bim/cursa-copiilor/ si nu uita de exemplul propriu, care este chiar mai important, inscriete si tu impreuna cu sotia la adresa: http://bucharest-marathon.com/registration/?cursa=funrace. Acum imi spui ca te costa 30 de lei inscrierea? Da, ia-o ce pe cea mai ieftina si cea mai de valoare investitie pe care o poti face pentru viitorul copilului tau si pentru sanatatea intregii familii. Ce? Nu esti in stare sa termini maratonul? Ha! Pai care este, de fapt, scopul tau? Sa termini maratonul sau sa iti educi copilul? Din contra, va vedea ca si daca nu termini, totusi ai incercat, v-ati distrat si ati ramas cu niste amintiri formidabile.

Clubul nostru a luat decizia sa ajute in acest proces de schimbare in bine a parintilor, sponsorizand doi alergatori la maratonul de Duminica, afiliati ai clubului, cu echipamentul necesar / taxa de participare. In viitorul apropiat, dupa cum probabil ati auzit deja, ne pregatim sa lansam un program de sprijinire a parintilor prin deschiderea de grupe speciale pentru parintii copiilor, activitatea acestor grupe se va desfasura simultan cu antrenamentele copiilor, in acest fel creand posibilitatea de a economisi timpul lor intr-un mod distractiv si eficient

Dar pana atunci, ne vedem la maraton! Ca participi tu cu copilul tau, doar copilul tau sau ca vii sa sustii echipa, important e sa fii prezent si sa dai un exemplu pozitiv.

Ia legatura cu Sensei si spune-i ca te-ai decis ca merita si familia ta sa fie sanatoasa! Stie el ce are de facut pentru asta.

Spor la alergat si.... vant din spate!

AddThis Social Bookmark Button

S5 Box

Vă puteți conecta folosind un cont local sau contul Facebook asociat.