search back preload
header-test

Aikido este o artă martială japoneză dezvoltată de Morihei Ueshiba (adesea supranumit O-Sensei). La nivel pur fizic este o artă ce include tehnici (proiectări și luxări) derivate din Jujitsu și Kenjutsu. Aikido nu are ca scop lovirea oponenților cu pumnul sau cu piciorul ci mai degrabă folosirea energiei atacatorilor pentru a obține controlul asupra lor prin imobilizare sau pentru a-i proiecta la distanță. Aikido-ul pune accent pe mișcare și pe dinamica posturii.

Încă de tânăr, Morihei Ueshiba a fost un practicant de excepție al artelor marțiale, un maestru al sabiei, al bastonului, al suliței precum și al jujitsu-ului. În acelasi timp, O-Sensei avea și o puternică aspirație spirituală, meditând asupra zădărniciei unui drum bazat pe victoria asupra altora. Ueshiba a transformat măiestria sa tehnică în artele martiale tradiționale într-o nouă artă martială. Aikido-ul a apărut ca o artă fundamental diferită de cele care au precedat-o, de un rafinament și o putere remarcabile.

În funcție de orientarea personală, practicanții vor găsi în Aikido o tehnică eficientă de auto-apărare, o cale de iluminare spirituală, sau o modalitate de obținere a sănătătii fizice sau a păcii minții. O-Sensei punea accent pe aspectele morale și spirituale ale acestei arte, în special pe dezvoltarea armoniei și a păcii. Aikido poate fi tradus drept "Calea armoniei energiei". Această perspectivă este încă valabilă în Aikido-ul contemporan, deși diferitele stiluri existente astăzi pun mai mult sau mai puțin accent pe aspectele spirituale. Deși ideea unei discipline marțiale năzuind către pace și armonie poate părea paradoxală, acesta este principiul de bază al Aikido-ului.

Indiferent câtă risipă de cuvinte am face pentru a descrie Aikido-ul, nu va fi niciodată de ajuns, așa că vom lăsa practicanții să afle pentru ei, fără vreo idee preconcepută, ce înseamnă Aikido.

AddThis Social Bookmark Button

S5 Box

Vă puteți conecta folosind un cont local sau contul Facebook asociat.